Compania Apa Brașov are în exploatare atât surse de suprafață, cât și puțuri de mare adâncime, prin intermediul cărora se captează apa subterană și se asigură alimentarea cu apă în întreaga arie de operare.

Pentru retehnologizarea și modernizarea celor 46 de puțuri din administrare, a fost semnat un contract de lucrări, în valoare de aproximativ 22 milioane de lei, cu TVA, cu o firmă din România. Durata de desfășurare a lucrărilor este de 2 ani, cu începere la mijlocul lunii septembrie. Perioada de garanție este de 36 de luni.

Este vorba despre 46 de puțuri de mare adâncime, după cum urmează:

  • Puțuri aferente câmpului de foraje Rulmentul (Brașov – Sânpetru – Hărman) – 29 foraje
  • Puțuri Ghimbav – 3 foraje
  • Puțuri Măgurele – 3 foraje
  • Puțuri Codlea – 7 foraje
  • Puțuri Prejmer – 1 foraj
  • Puțuri Teliu – 2 foraje,
  • Puțuri Hălchiu – Foraj Satu Nou -1 foraj

Lucrările sunt organizate în mai multe etape și vor cuprinde următoarele:

  • înlocuirea pompelor si sistemelor automatizate existente
  • reabilitarea forajelor
  • testarea hidrogeologică
  • refacerea instalațiilor hidraulice
  • automatizarea întregului proces și trasmiterea datelor în timp real către Dispecerat
  • dezinfectarea

Lucrările sunt realizate din fonduri proprii, au ca țintă eficientizarea energetică și funcționalitatea la parametri optimi, în vederea asigurării unei ape de calitate pentru toți clienții, din aceste surse importante.

Vom reveni pe parcurs cu informații despre stadiul lucrărilor și despre progresul acestora.