Serviciile furnizate de Compania Apa Brașov sunt foarte importante pentru comunitate. Nu sunt, de cele mai multe ori, spectaculoase din punct de vedere artistic. Colegul nostru, Reinhard Rothbacher, fotograf al Compartimentului Comunicare, Relații Publice, a dovedit contrariul acestei afirmații. Compania Apa a participat, prin el, la un concurs de fotografie organizat în această lună de Asociația Română a Apei. Acesta a avut 3 secțiuni: Aspectul Modern, Aspectul Uman și Aspectul Ecologic al serviciilor de apă și canalizare. Fiecare participant a trimis câte 2 fotografii pentru fiecare secțiune.
Suntem mândri să spunem că Reini al nostru a luat premiul 1 și 2 la prima secțiune, premiul 2 și mențiune la cea de-a doua, dar și premiul 2 și o altă mențiune! A trimis 6 fotografii și a luat 6 premii! Așadar, fotografii ca Între lumi, Scântei pe Calea București sau Educația în pași mici s-au remarcat la concurs.
Felicitări, Reinhard! Serviciile de apă și canalizare au farmec uneori, dar și perspective artistice!