Lucrările de înlocuire a conductei de canalizare de pe strada Neagoe Basarab sunt în curs de finalizare. Date fiind condițiile dificile de desfășurare a acestora, dar și cele meteorologice din ultimele 24 de ore, astăzi, 20 iulie 2021, a fost programată montarea ultimelor 2 racorduri.
De asemenea, traficul va fi permis pe această porțiune de stradă, deși procesul de asfaltare va fi unul mai îndelungat. Săpăturile au fost efectuate la o adâncime de aproximativ 5 metri și este nevoie de timp pentru tasarea pământului. Reamintim că investiția a fost realizată din fonduri proprii, în valoare de aproximativ 602.900 de lei, fără TVA.
Odată cu realizarea acestei lucrări importante și dificile, în urma unor inspecții video realizate, s-a constatat o disfuncționalitate a sistemului de canalizare și la intersecția străzilor Matei Basarab cu Lucian Blaga. Astfel, a apărut această lucrare neprevăzută, de modernizare și redimensionare a conductei de canalizare, pe o porțiune de aproximativ 30 de metri. În funcție de condițiile meteo, dar și de rezultatele sondajelor efectuate, estimăm că lucrarea de pe strada Matei Basarab va începe miercuri, 21 iulie și va dura aproximativ 7 zile. Astfel, traficul pe această porțiune va fi restricționat în toată această perioadă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulţumim pentru înțelegere participanților la trafic, precum și locuitorilor din zonă!
Alte articole:
25 iunie – Lucrările de pe strada N. Basarab au avansat cu 30 de metri
16 iunie – Lucrările la conducta de canalizare de pe str. N. Basarab au început
14 iunie – Începerea lucrărilor de pe strada N. Basarab se amână cu o zi
11 iunie – Traficul va fi blocat pe str. N. Basarab, pentru înlocuirea conductei de canalizare