Potrivit deciziei A.N.R.S.C. nr. 82/03.06.2021, tarifele pentru serviciile de apă și canalizare – epurare se ajustează cu rata inflației, pentru toate localitățile cuprinse în aria de operare a Companiei Apa Brașov. Modificarea de tarif va fi aplicată începând cu data de 1 august 2021, astfel că prețul pentru un metru cub de apă va fi de 4,61 lei, cu 15 bani mai mult, iar cel de canalizare, 3,17 lei, cu 10 bani în plus. Prețurile includ TVA.   

Ca urmare, utilizatorii vor plăti de la începutul lunii viitoare, 7,78 lei/mc, față de 7,53 lei/mc cât este în prezent, pentru cele trei servicii furnizate de companie: apă potabilă, canalizare și epurare. Majorarea se va regăsi în factura emisă în luna septembrie pentru consumul aferent lunii august.

Vă informăm că după ajustare, Compania Apa Brașov se situează pe locul 34, din 45 de operatori existenți, în clasamentul național al tarifelor.

Modificarea are la bază următoarele prevederi legale:

  • Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificări și completări
  • Circulara nr. 3754/16.10.2020 a Ministerului Fondurilor Europene prin care se solicită respectarea strategiei de tarifare de către asociațiile de dezvoltare intercomunitară și de către operatorii regionali ai serviciilor de alimentare cu apă și canalizare
  • Contractul de Delegare – Dispoziții Generale pentru gestiunea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare
  • Contractul de Finanțare – Programul Operațional de Infrastructură Mare nr. 67/29.05.2017, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale al Administrației Publice și Fondurilor Europene și Compania Apa Brașov
  • Contractul de credit nr. 41890/09.06.2011, cu amendamente