În conformitate cu prevederile legale, precum și cu angajamentele asumate în cadrul contractelor de finanțare a infrastructurii de apă și canalizare, care se realizează cu ajutorul fondurilor nerambursabile primite de la Uniunea Europeană și creditelor luate de companie, operatorul are obligația ajustării tarifelor cu inflația.

Pentru a duce la îndeplinire aceste obligații, Compania Apa Brașov a depus documentele necesare și a obținut avizul nr. 41/13.12.2021 de la Autoritatea de Reglementare a Serviciilor Comunitare de Utilități Publice (A.N.R.S.C.). Astfel, tarifele pentru serviciile de apă și canalizare – epurare aplicabile în aria noastră de operare vor fi ajustate cu 5,5%, procent ce reprezintă rata inflației de la ultima modificare.

Noile tarife vor fi aplicate începând cu data de 1 ianuarie 2022, astfel că prețul pentru unui metru cub de apă va fi de 4,86 lei, cu 25 bani mai mult, iar cel de canalizare, 3,35 lei, cu 18 bani în plus. Prețurile includ TVA.   

Ca urmare, utilizatorii vor plăti 8,21 lei/mc, față de 7,78 lei/mc cât este în prezent, pentru cele trei servicii furnizate de companie: apă potabilă, canalizare și epurare. Majorarea se va regăsi în factura emisă în luna februarie 2022, pentru consumul aferent lunii ianuarie.

Vă informăm că, după ajustare, tarifele cumulate ale companiei se situează pe locul 39 din cei 43 de operatori regionali, sub media pe țară, care este de 9,02 lei/mc.

Modificarea are la bază următoarele prevederi legale si obligații contractuale:

  • Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificări și completări
  • Legea nr. 241/ 2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare
  • Circulara nr. 3754/16.10.2020 a Ministerului Fondurilor Europene prin care se solicită respectarea strategiei de tarifare de către asociațiile de dezvoltare intercomunitară și de către operatorii regionali ai serviciilor de alimentare cu apă și canalizare
  • Contractul de Delegare din 24.09.2008 – secțiunea Dispoziții Generale pentru gestiunea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare
  • Contractul de Finanțare Programul Operațional Sectorial Mediu nr. 89853/21.07.2009 încheiat între Ministerul Mediului și Compania Apa Brașov
  • Contractul de Împrumut încheiat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție si Dezvoltare nr. 41890/09.06.2011.