125 de ani de la racordarea primei clădiri la reţeaua publică de alimentare cu apă
Cu pitorescul şi parfumul acelor timpuri, iată câteva repere istorice ale alimentării cu apă în oraşul nostru:
În Braşovul secolului al XVI-lea şi până la începutul secolului al XIX -lea, apa de băut era adusă de la mai multe izvoare deschise din Schei, prin sulinare – trunchiuri de brad găurite la mijloc şi arse cu fierul încins. Apa din izvoare era colectată într-un bazin din Prund, iar apoi prin două conducte ajungea într-un mare rezervor aflat în faţa Porţii Schei de unde era distribuită pe străzi.
„Apa era repartizată cu grijă în tot oraşul, prin fântâni şi „ţâpuri”, adică fântâni în care apa curgea în albii de trunchiuri de copaci scobite – uneori în două, suprapuse – cum era încă pe vremea mea, cel de sub Strajă. Această atenţie ce se dădea apei potabile în Braşov stă şi ea în legătură cu caracterul de cetate întărită, care suferea asedii lungi.”
Sextil Puşcariu – „Braşovul de altădată”
În 1803, magistratul oraşului îi cere funcţionarului J.L. von Langendorf să gândească un plan al conductelor pentru o alimentare cu apă curată a oraşului. Izvoarele deschise, lemnul putrezit şi plin de insecte al sulinarelor făceau ca apa să fie purtătoare de boli. Astfel, izvoarele au fost zidite şi acoperite cu pietre de moară, iar conductele de lemn au fost schimbate cu unele din lut ars şi îngropate la adâncimi de 1-3 metri.
Vremea apeductului
Pentru că sursele de apă potabilă folosite la finalul secolului al XIX-lea nu mai satisfăceau nevoile populaţiei în creştere, edilii au gândit extinderea captărilor de izvoare. S-au făcut studii preliminare încă din 1880. În anul 1889, consilierii locali au aprobat un proiect pentru aducerea apei din Valea Răcădăului, printr-un tunel ce urma să fie săpat sub Tâmpa, proiect ce nu a fost avizat de ministerul maghiar. A fost agreat însă proiectul inginerului şef al oraşului, Christian Kertsch, ce propunea aducerea apei din Valea Răcădăului, ocolind Tâmpa şi depozitarea într-un rezervor de beton de 2.000 mc ce deservea Cetatea internă, Braşovul vechi şi Blumăna.
Au fost captate 56 de izvoare din Valea Răcădăului şi 11 izvoare din Schei. În zona Solomon, a fost construit un rezervor de 600 mc pentru cartierul Schei. Consumul de apă era înregistrat prin apometre, iar taxa era de 1 leu/mc. După finalizarea lucrărilor apeductului, vechile instalaţii de apă din Schei au fost folosite pentru Baia de abur de la Eforia şcolilor româneşti (Baia comunală de mai târziu, de lângă liceul Şaguna) şi la baia din Ţarcul croitorilor, viitoarea baie a comunităţii evanghelice săseşti. Prin noul sistem al inginerului Kertsch li se livrau braşovenilor 600.000 de mc de apă pe an. Pentru comparaţie, astăzi se furnizează această cantitate în doar 4-5 zile. După captarea izvoarelor din Schei, multe din cele 25 de mori ce funcţionau pe firul apei au fost închise. Cu ocazia construcţiei apeductului, s-a practicat o spărtură în zidul sudic al Cetăţii, spre Tâmpa, pentru accesul la „uzina de apă” a oraşului. Tot atunci, s-a extins amenajarea Promenadei de sus şi a fost ridicat şi un chioşc pentru muzica de fanfară ce se cânta acolo vara.
Dupa ce a fost spartă o bucată din zid, accesul spre Promenada de la baza Tâmpei se putea face şi din mijlocul Cetăţii, realizându-se în acest fel legătura cu Strada Funarilor (actuala stradă Castelului). Astăzi, calea de acces către apeductul inginerului Kertsch formează un aliniament lung care începe să urce din strada Castelului, pe Suişul Castelului, traversează linia zidurilor prin spărtură şi continuă pe trepte de piatră, până la aleea ce duce la apeduct.
Ca fapt divers
Din cauza stării dezastruoase în care se aflau ţevile vechi ce aduceau apa de la izvoare, apeductul a fost alimentat acum câţiva ani cu apă din reţeaua oraşului. Mulţi braşoveni continuă să ia apă de la „izvorul” de la baza Tâmpei în necunoştinţă de cauză, alţii cunosc însă că nu mai este demult apă de izvor, dar spun că este mai „bună” decât cea de la robinet.
Racordarea primei clădiri la reţeaua publică
Prima clădire ce a fost racordată la reţeaua ce pleca de la noul apeduct a fost Palatul Pensiilor, actualul Rectorat, aflat pe colţul Străzii Vămii, astăzi Mureşenilor. Impunătoarea clădire a fost construită în stil neo-renaştere, cu picturi „sgraffito”, la sfârşitul secolului al XIX-lea, între anii 1881 şi 1885, fiind proiectată de către arhitectul Peter Bartesch. După finalizarea construcţiei apeductului, în 1893 edificiul primeşte apă în mod centralizat, o apă filtrată şi clorinată, marcându-se astfel începutul unei ere a civilizaţiei în bătrânul nostru burg.
Pe lângă importanţa socială a instituţiei pe care o găzduia, clădirea era şi un punct de reper pentru braşovenii care ieşeau la plimbare. La parterul imobilului, se afla un local celebru în epocă. Prin faţa palatului, era amenajată Promenada, ce ţinea până în Livada Poştei. Acolo se plimba în cursul săptămanii tineretul braşovean, iar vara, trecătorii se opreau la cafeneaua pe care o ţinea Erdelyi. (foto)
Între timp, planurile lui Kertsch au devenit istorie.
Cu toate acestea, apa la noi în oraş este la fel de bună, iar oamenii continuă să se plimbe pe lângă această clădire impunătoare a Braşovului. După 125 de ani…
