Compania APA Brașov va implementa „Proiectul regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Brașov / Regiunea Centru, în perioada 2014-2020” care va beneficia de finanțare în cadrul Programul Operațional de Infrastructură Mare.
În data de 02.08.2022 a fost semnat Contractul de finanțare numărul 1640, codul SMIS 152260, prin care va fi finanțată prima etapă a acestui proiect, în valoare de 54,8 de milioane de euro, cu TVA, din care 94% din fonduri structurale nerambursabile ale Uniunii Europene și 6% din fondurile proprii ale Compania Apa Brașov, respectiv o cofinanțare de aproximativ 2,8 milioane de euro, la care se vor adăuga cheltuielile pentru urmărirea implementării proiectului.
Etapa II a acestui proiect va fi finanțată prin intermediul Programului Operațional de Dezvoltare Durabilă și are o valoare de aprox. 200 de milioane de euro, cu TVA. Această aplicație de finanțare va fi supusă aprobării ulterior lansării programului PODD.
Beneficiarii acestor investiții vor fi locuitorii din municipiile Brașov, Săcele, Codlea, orașele Rupea, Ghimbav, comunele Hoghiz, Prejmer, Hărman, Feldioara.
Proiectului cuprinde următoarele investiții:
Pentru infrastructura de apă potabilă
- Extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție a apei, pe o lungime de aproape 300 km
- Aducțiuni de apă potabilă, pe o lungime de cca. 75 de km
- 1 decantor lamelar pentru Uzina de Apă Tărlung
- Construirea a 2 rezervoare noi
- Reabilitarea a 7 rezervoare de apă potabilă
- Reabilitarea a 7 stații de pompare a apei potabile
- 1 reabilitare de captare a izvoarelor de la Saroș (zona Rupea)
- Instalarea a 12 sisteme SCADA la nivel local și 1 la nivel regional
Pentru infrastructura de apă uzată:
- Extindere și reabilitare a rețelei de canalizare, pe o lungime de cca. 200 km
- Conducte de refulare, pe o lungime de cca. 40 km
- Construirea a 63 de stații de pompare a apei uzate
- Realizarea unei instalații de uscare termică a nămolului
- Instalarea a 12 sisteme SCADA la nivel local și 1 la nivel regional
Precizăm că toate bunurile realizare prin acest proiect (rețele, stații, instalații etc. ) vor intra în patrimoniul (proprietatea publică) localităților respective, indiferent dacă acestea au participat sau nu la cofinanțarea lor.
Aceste investiții vor contribui la îmbunătățirea calităţii vieții locuitorilor din localitățile în care va fi implementat proiectul, la protejarea sănătății și a mediului şi vor facilita dezvoltarea economică a zonei, prin accesul la servicii de apă potabilă și apă uzată, conform standardelor europene.
Ing. Doru Şopterean
Manager de proiect
Tel: 0268 408602
E-mail:
poim@apabrasov.ro
dorusopterean@apabrasov.ro
www.apabrasov.ro