Deși e vacanță, copiii continuă să vină la noi. Astăzi, 7 aprilie 2023, am primit vizita clasei a VII-a de la Colegiul Național “Grigore Antipa ”. Vremea nu a fost chiar primăvăratecă, dar elevii au fost interesați de laboratoarele din uzină, de anumite procedee de potabilizare a apei și bineînțeles de înțelesul apei virtuale, așa cum este perceput la vârsta de 13-14 ani.

Greu de crezut în zilele noastre, dar, pentru sănătatea publică, tratarea și distribuirea apei sigure pentru consum este considerată una dintre cele mai mari realizări ale secolului 20. Istoria tratării apei începe în Anglia, la sfârșitul secolului XIX. Studiile realizate ulterior au demonstrat o puternică legătură între tratarea apei, inclusiv dezinfecția cu clor și scăderea drastică a bolilor.

Apa este un dar primit, care trebuie apreciat și protejat. De aici, pornim orice activitate pe care o desfășurăm. Și tot aici ne întoarcem.