Suntem în continuare atenți și prezenți, pentru a primi și gestiona numărul mare de copii doritori de cunoaștere.
Astăzi, 27 aprilie 2023, Uzina de Apă Târlung a fost desenată în multe ipostaze, iar drumul apei și în mai multe. Pentru că am organizat multe concursuri pentru clasele mici primite: de la Școala Gimnazială nr.2 Diaconu Coresi clasele Pregătitoare și I-IV, iar de la Școala Gimnazială nr. 5, clasa pregătitoare.
La Stația de Epurare, am avut musafiri de la Școala Gimnazială nr. 25, cu cei din clasa a VI-a, de la Colegiul de Științe ale Naturii Emil Racoviță, cu cei din clasa a V-a și de la Școala Gimnazială nr. 21, cei de clasa a VI-a.
Explicăm că apa este este necesară tuturor, de la fiecare plantă sau floare, până la cel mai mic copil de pe planetă. Și descifrăm și misterul celor 2 litri pe care specialiștii recomandă să îi consumăm zilnic: prin intermediul pielii pierdem circa 500 ml apă , prin aerul expirat 350 ml, prin urină şi fecale 1.650 ml, în total 2,5 litri.
Pentru ca organismul să îşi desfăşoare activitatea la nivel optim, este nevoie să consumăm o cantitate de apă mai mare decât necesarul minim.
Cu cât există mai multă apă în organism, cu atât acesta poate scăpa de toxinele care provoacă boala şi îmbătrânirea.
Astfel, pentru a compensa ,,pierderea,, zilnică de apă, se recomandă să consumăm minim 2 litri de apă pe zi.
Fiecare vizită este un câștig. Pentru că învățăm împreună să protejăm apa, mediul înconjurător și sistemul de canalizare.