Astăzi, 11 iunie 2024, a început la Brașov, Forumul Regional al Apei Dunăre-Europa de Est, organizat de Asociația Română a Apei, în parteneriat cu Compania Apa Brașov.  În cadrul evenimentului, are loc și EXPO APA, aflată la a 24-a ediție.

Cu invitați valoroși, specialiști în domeniul apei, manageri, proiectanți, cercetători și operatori de servicii de alimentare cu apă și de canalizare din țară și străinătate, evenimentul își propune facilitarea schimbului de idei și soluții aplicative, într-un cadru oportun pentru consolidarea colaborărilor și parteneriatelor.

De-a lungul celor trei zile, 91 de firme prezintă tehnologii de vârf și echipamente de ultimă generație pentru tratarea apei potabile și a celei uzate. Totodată, agenda evenimentului include seminarii și conferințe dedicate subiectelor de interes major pentru sectorul apei, alături de personalități marcante din domeniu.

În intervalul 11 – 13 iunie, lumea bună din acest sector important și provocator este, din nou, la Brașov. Expoziția, atât cea interioară, cât și cea exterioară prezintă tehnologii inovatoare, care pot fi spectaculoase, indiferent de specialitate.

Așadar, sunteți invitați să explorați această lume! Iar, specialiștilor, le dorim succes la conferințe și workshopuri!