Cuvintele incredibile îi aparțin poetului Nichita Stănescu. În spatele lor, se găsește o metaforă unică, care înglobează ideea de sfânt, de prețios, de respect.
Astăzi, 31 august, sărbătorim împreună Ziua Limbii Române. Alegem să o scriem cu literă mare, deoarece este un simbol, o patrie, care sălășluiește înlăuntrul nostru și ne luminează.
Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. Limba română mai este foarte prezentă în Republica Moldova, în provincia autonomă Voivodina din Serbia, pe Muntele Athos, în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului în Serbia sau în Bulgaria. Este vorbită şi în comunităţile etnicilor români din Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia.
Oriunde ai merge prin această țară cu vocale – văi și consoane – munți, oamenii vorbesc diverse variante ale limbii.
Dulcele grai moldovenesc are în special aspect oral şi se diferenţiază de limba literară prin pronunția intensă a consoanei ş, graiul ardelenilor este inconfundabil de molcom, iar graiul bănăţean este un amestec de elemente latine, române, slave, maghiare şi germane. Nu în ultimul rând, graiul muntenesc, fonetic şi lexical este cel mai apropiat de limba română literară.
Limba română merită prețuită, citită, apreciată, respectată și cunoscută. Primul semn al prețuirii este cunoașterea ei.
La mulți ani!