Lipsa precipitațiilor din ultima perioadă a condus la scăderea cotei lacului de acumulare Dopca. Acesta aparține Societății Apele Române Brașov și este singura sursă pentru alimentarea celor 4 localități menționate. Compania Apa Brașov cumpără apa brută și o transformă în apă potabilă, la Uzina din Bogata.
Până la îmbunătățirea situației, furnizarea apei în localitățile Bogata, Dopca, Mateiaș și Racoș se va face între orele 06.00 – 20.00.
În plus, în situația de secetă actuală, îi rugăm pe toți clienții noștri să consume în mod responsabil apa.
Vom continua informările pe această temă, privind furnizarea de apă în toate localitățile din aria noastră de operare. În acest moment, furnizarea apei către consumatori în municipiul Brașov și localitățile învecinate nu este afectată de secetă. În cazul în care cota lacului de acumulare Târlung va scădea, asigurăm populația că avem surse subterane pentru alimentarea continuă cu apă potabilă.