PROTEJAREA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, COSTURI MARI ȘI COVID-19

Astăzi discutăm despre apa uzată, un fluid nevăzut care trebuie colectat, transportat , epurat și deversat în natură. Apa pe care noi toți o folosim devine apă uzată. Compoziția acesteia este una diversă și complexă: 99% apă şi 1% materii organice şi nutrienţi (azot, potasiu, fosfor), materii anorganice şi minerale dizolvate, materii chimice toxice şi microoorganisme patogene (viruşi, bacterii şi viermi intestinali). Toate acestea pot afecta sănătatea fiinţelor vii şi mediul înconjurător, în situaţia în care apele uzate sunt deversate fără a fi tratate în prealabil. Pentru prima oară, în anul 1920,  în Statele Unite ale Americii, apele reziduale au început să fie tratate, înainte de a fi deversate în natură. În prezent, apele uzate sunt o problemă majoră la nivel mondial. Ţările dezvoltate tratează 70% din apele uzate produse, comparativ cu 8% în ţările în curs de dezvoltare. Din nefericire, apa uzată are un impact major asupra sănătăţii publice și a mediului înconjurător, mai ales în condițiile pandemice actuale. Potrivit unor studii recente realizate de către Asociația Internațională a Apei, coronavirusul a fost detectat în rețelele de canalizare, în zone cu un grad ridicat de infectare. Atunci când o conductă se înfundă din cauza obiectelor aruncate în toaletă, desfundarea acesteia se face cu riscuri pentru toată lumea.

Responsabilitatea este cuvântul cheie al zilelor noastre!