Acțunile de responsabilitate socială, care presupun efort, implicare, voluntariat, generozitate și suflete mari și deschise, sunt la ordinea zilei la noi.
Colegii noștri au deschis și de această dată porțile inimii și au oferit cu drag tot ceea au avut mai bun!
Darurile au ajuns la centrele de plasament, în brațele unor copii care nu asteaptă nimic fabulos de Crăciun.
Obiectele de îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și alte produse pe care le-au donat au fost selecționate în funcție de gen și vârstă, ambalate și dăruite copiilor din cele 4 centre de plasament pe care le-am vizitat!
Nu în ultimul rând, suma strânsă din contribuțiile colectivului a făcut posibilă cumpărarea a 100 de pături, 100 de căciuli, 100 de perechi de ciorapi, 100 de seturi de creioane colorate, produse de igiena personală și zeci de kilograme de fructe.
Familia Companiei Apa a fost una de poveste, una în care toți membrii au fost cuminți și buni!
O singură replică poate sintetiza tot ceea au simțit colegii noștri atunci când au vizitat centrele de plasament de la Codlea, Ghimbav și Săcele. Ea aparține lui Valentin, un băiețel de 10 ani : “ Îmi dai cadoul de tot? ”. Iar cadoul a rămas de tot.