Furnizarea apei va fi întreruptă în zona Onix – B-dul Griviței, joi, 16 iulie 2020. Motivul principal al opririi de apă este legat de lucrările de investiții realizate în municipiul Brașov, mai exact cuplarea la rețeaua publică de alimentare cu apă a conductelor nou montate din fonduri europene. Acestea sunt cuprinse în Etapa a III-a anunțată.
Străzile afectate de această oprire sunt:
- M. Kogălniceanu nr. 14, bl. 1K, sc.A și 16, bl. 1K, sc.B
- Policlinica Centrul Civic – “Regina Maria”
- B-dul Griviței nr. 72
- 13 Decembrie nr. 20
Intervalul orar estimat pentru întreruperea furnizării este 07.00 – 18.00. Îi rugăm pe locuitorii zonelor menționate să-și asigure necesarul minim de apă. Compania Apa Brașov va pune la dispoziția populației de pe aceste străzi, 2 cisterne cu apă potabilă, disponibile începând cu ora 07.30. Acestea vor fi amplasate, după cum urmează:
- 1 cisternă la intersecția străzilor 13 Decembrie cu Griviței
- 1 cisternă la intersecția străzilor M. Kogălniceanu cu Griviței
După reluarea furnizării, este posibil să apară fenomenul de tulburare a apei, pentru o perioadă scurtă de timp, atât pe străzile menționate, cât și în zonele adiacente.
Această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare și extindere a reţelelor publice de distribuție apă potabilă din municipiul Brașov, finanțat prin Programul Operațional de Infrastructură Mare.
Valoarea întregului contract este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA, cofinanțat de Compania Apa Brașov.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și mulţumim pentru înțelegere locuitorilor din zonă!