A 21-a ediție a EXPO APA s-a desfășurat la Palatul Parlamentului în perioada 23 – 25 septembrie 2019. Ca în fiecare an, am participat la acest eveniment în cadrul standului Comitetului Teritorial Olt – Jiu, dar și la simpozioane sau concursuri interesante.

În acest sens, EXPO APA a însemnat pentru noi participarea la Forumul Economic, în data de 24 septembrie. Prezentările specialiștilor din Olanda, Scoția, Portugalia, Spania, Kazahstan, Belgia și România au abordat subiecte diverse: inovaţia în sectorul apei, managementul apei uzate, metodologia de tarifare sau tratarea eficientă a nămolului rezultat în urma procesului de epurare. Acestea au fost însoţite de studii de caz care au scos în evidenţă experienţa, provocările sau reuşitele altor ţări în acest domeniu.

În aceeaşi zi, colegii noștri de la Secția Apă au participat la concursul ,,Instalare branşament sub presiune” unde s-au clasat pe locul 4 dintr-un total de 13 echipe înscrise din România, Ungaria și Republica Moldova.

Felicitări, dragi colegi! Știm că munciți mereu sub presiune! Aţi dovedit şi de această dată că rapiditatea și munca în echipă sunt extrem de importante în activitatea noastră!