Deși vremea de afară nu este ,,compatibilă,, cu luna în care ne aflăm, la noi atmosfera este caldă și plină cu copii doritori de cunoaștere și bineînțeles, de competiție.

Azi, Uzina de Apă Târlung a fost gazdă pentru elevii de clasa a II-a, de la Școala Gimnazială nr.2 și  Școala Primară Podu Oltului.

În locul de unde vine apa de la robinet, noi explicăm că aceasta conține calciu, magneziu, potasiu, fier și, în mod obligatoriu, clor.

Într-o lume în care crește continuu numărul celor care iau suplimente alimentare, este bine să știm că fiecare litru de apă furnizat de noi conține aproximativ 34 mg de magneziu și 56 mg de calciu.